Skip to content
Artwork for Rock Story
MusicMusic History

Rock Story

Geo Iordache

Povești necunoscute despre vedete și trupe rock ultracunoscute. Mini-documentare audio în care muzica e un fundal sonor pentru poveste.

Play
  • 20 episodes
  • Avg 30 min
  • Romanian
  • S9 · E60
    June 22 · 37 min

    Rock Story #60 - Rockstaruri care și-au pierdut vocea

    De-a lungul istoriei rockului, nenumărați vocaliști au trecut prin coșmarul de a rămâne fără voce. Unii și-au pierdut-o cu câteva ore înainte de concert. Alții, chiar în timpul spectacolului. Unii și-au revenit după câteva zile de odihnă. Alții au avut nevoie de luni de recuperare, iar câțiva nu și-au mai recăpătat niciodată pe deplin vocea care i-a făcut celebri. Dar ce se întâmplă, de fapt, atunci când un rockstar rămâne fără voce? Este vorba despre oboseală, boală, tehnică greșită sau pur și simplu e prețul plătit pentru ani întregi de turnee și concerte explozive? Cum reacționează o trupă când, cu doar câteva minute înainte de a urca pe scenă, află că vocalistul nu mai poate cânta? Și cât de fragil este, în realitate, instrumentul care poate umple stadioane întregi? În acest episod explorăm poveștile dramatice ale câtorva rockstaruri care au rămas fără voce (Bono, Jon Bon Jovi, Elton John, Steven Tyler) și descoperim ce se întâmplă atunci când tăcerea lovește exact acolo unde nimeni nu se așteaptă: în miezul spectacolului.

  • June 1 · 30 min

    Rock Story #59 - Istoria ticketingului: De la 20 la 100 euro - ce s-a întâmplat cu biletele la concerte? (partea II)

    În acest segment al episodului dublu despre istoria ticketingului, povestim despre cele 9 motive care au dus la creșterea dramatică a prețului biletelor pe parcursul ultimilor 25 de ani. Explicăm cât câștigă statul român din prețul fiecărui bilet de concert și ce anume sunt holdurile, biletele puse deoparte (și pentru cine). Discutăm despre dynamic pricing, despre cum e posibil să ai un sold-out în câteva ore și de ce nu mai poți avea bilete pecarton - genul pe care să le păstrezi ca amintiri ale unor momente deosebite.

  • May 25 · 29 min

    Rock Story #58 - Istoria ticketingului: De la 20 la 100 euro - ce s-a întâmplat cu biletele la concerte? (partea I)

    Aceasta este prima parte a unui episod dublu despre industria ticketingului. Ne remintim vremurile în care pentru un bilet la concert, la teatru sau la cinema trebuia să stai la coadă la un ghișeu. Povestim despre speculanți și bilete false, despre apariția sistemelor computerizate și despre cum a devenit Ticketmaster liderul global al vânzării de bilete la spectacole. Discutăm și despre cum a început și cum s-a sfârșit războiul dus la jumătatea anilor 90 de Pearl Jam cu industria de ticketing. Iar ca să înțelegem mai bine mecanismele acestei industrii, am stat de vorbă cu Emil Ionescu, CEO și fondator iabilet.ro, cea mai mare plaformă de ticketing din România. Pe parcursul celor două părți ale episodului, o să-l auzi de mai multe ori pe Emil cu scurte explicații și exemple concrete din piața românească de ticketing.

  • #4
    May 11 · 9 min

    Rock Story Short #4 - Grace Slick, vocea Jefferson Airplane (sau cum să spui adio rockului la 50 de ani)

    A compus White Rabbit la un pian de 50 de dolari, cu clape lipsă. A cântat la Woodstock pentru 500.000 de oameni. A fost una din cele mai cunoscute voci ale contraculturii din anii 60. Ca voce a trupei Jefferson Airplane, Grace Slick a transformat psihedelicul în artă și revolta în muzică nemuritoare. Avea o teorie cum că „Toți rockerii peste 50 de ani arată ridicol și ar trebui să se retragă.” Și a spus-o serios. Când a împlinit 50 de ani, a spus adio rockului. Fără reveniri, fără alintări de genul „ultimul album, ultimul turneu”. Ascultă la Rock Story Short povestea rockstarului care a știut care este momentul exact în care spui „destul”.

  • April 27 · 36 min

    Rock Story #57 - Led Zeppelin și cei 200.000 $ dispăruți

    New York, 1973. Într-o seară de iulie, din seiful securizat al luxosului Hotel Drake, dispar 200.000 de dolari cash — încasările din concerte ale celei mai mari trupe de pe planetă la acel moment: Led Zeppelin. Fără urme de efracție, fără martori, fără explicații. A fost o operațiune a mafiei, o trădare din interior sau cea mai ingenioasă manevră de a fenta fiscul, orchestrată chiar de temutul lor manager, Peter Grant? Intră în culisele decadente ale rock-ului anilor 70, printre valize cu fund dublu și excese de neimaginat, pentru a dezlega misterul celui mai mare furt nerezolvat din istoria muzicii.

  • March 30 · 6 min

    Rock Story Short #3 - Doctorul de pe coperta Rolling Stone

    La finalul lui 1972, trupa Dr. Hook lansează o piesă care este, de fapt, una dintre cele mai amuzante satire despre showbiz: The Cover of the Rolling Stone. Ideea cântecului e simplă și foarte autoironică: trupa spune că are absolut toate ingredientele clasice pentru succesul rock –droguri, groupies, atitudine superficială și viață haotică – și cu toate astea nu reușește să ajungă pe coperta revistei Rolling Stone. Însă și-au dorit atât de mult, încât până la urmă, Universul a făcut cumva și au reușit. Oarecum. Ascultă episodul și ai să înțelegi de ce spun ”oarecum”. Povestea acestei piese a inspirat și filmul Almost Famous, pe care dacă nu l-ai văzut, ți-l recomand cu căldură.

  • S1 · E2
    March 16 · 8 min

    Rock Story Short #2 - Iggy Pop & David Bowie

    Când dependența de droguri i-a distrus cariera lui Iggy Pop, David Bowie s-a mutat împreună cu el la Berlin și i-a produs două albume care l-au readus pe scena muzicală. Bowie a fost singurul prieten care l-a înțeles cu adevărat — și prin ceea ce a făcut pentru Iggy, a salvat nu doar un muzician, ci o viață. Rock Story Short sunt episoadele dintre episoade, cele care te ajută să nu-ți pierzi răbdarea până când apare un nou episod clasic. Rock Story Short sunt poveștile unor subiecte despre care credeai că știi totul. De fapt, știi doar ce ai văzut în trecere, peste gard. Cele mai spectaculoase și surprinzătoare detalii sunt în spatele casei, îngropate în fundul grădinii. În Rock Story Short, punem mâna pe lopată și săpăm. Găsești arhiva episoadelor Rock Story aici: https://rockstory.ro Ne găsești și pe Facebook, la https://www.facebook.com/rockstory13

  • #56
    February 23 · 48 min

    Rock Story #56 - Aerosmith - Băieții răi din Boston

    Ceea ce urmează nu este o poveste despre succes. Este o poveste despre o trupă care a făcut din ”sex, drugs and rock’n’roll” un stil de viață. O poveste despre cum poți ajunge în vârful lumii… și apoi să te prăbușești atât de jos, încât nimeni să nu mai parieze pe tine. Aceasta este povestea Aerosmith - despre haos, supraviețuire și un rock’n’roll care refuză să moară.

  • S8 · E55
    Dec 8, 2025 · 38 min

    Rock Story #55 - Alanis Morissette - dincolo de refuzurile industriei muzicale

    La începutul lui 1995, Alanis Morissette era un fost copil-minune al popului canadian, care își dorea o carieră într-un stil complet diferit, liberă de constrângerile unei case de discuri. Scrisese piesele unui album în care își pusese toate neliniștile și problemele, însă nicio casă de discuri nu era interesată. Aceasta este povestea unei artiste care a bătut la toate ușile - până când una din ele, în sfârșit, s-a deschis.

  • S1 · E1
    Nov 17, 2025 · 12 min

    Rock Story Short #1 - MTV și David Coverdale

    În acest episod din Rock Story Short, ne întoarcem în timp în momentul în care postul TV a contribuit la reinventarea Whitesnake, transformând o trupă britanică de blues-rock într-un fenomen global de heavy metal și glam, și făcând din David Coverdale și Tawny Kitaen un cuplu emblematic al anilor ’80. Rock Story Short este un format din seria Rock Story, care nuîl înlocuiește pe cel clasic, ci îl completează și îmbogățește. Rock Story Short sunt episoadele dintre episoade, cele care te ajută să nu-ți pierzi răbdarea până când apare un nou episod clasic. Sunt povești mai scurte, dar la fel de captivante și spectaculoase.

  • S8 · E54
    Oct 13, 2025 · 25 min

    Rock Story #54 - Billy Idol: simbol al generației MTV - partea II

    Dezmățul și arestarea în Bangkok. Accidentul de motocicletă. Rolurile pierdute în filme. Pierderea popularității și despărțirea de Steve Stevens. Revenirea în muzică și regăsirea echilibrului. Nominalizarea la Rock And Roll Hall of Fame. Ascultă partea a doua a episodului dublu despre viața lui Billy Idol.

  • S8 · E53
    Sep 15, 2025 · 30 min

    Rock Story #53 - Billy Idol: simbol al generației MTV - partea I

    Billy Idol a fost simbolul unei generații care dansa pe marginea prăpastiei și se distra fără gândul la ziua de mâine. Dar dincolo de videoclipuri cu motociclete, geci de piele neagră și priviri aruncate prin fum, Billy Idol avea să descopere că nici carisma, nici celebritatea nu te scapă de consecințele unei vieți trăite la limită. Iar uneori, asfaltul e mai sincer decât orice oglindă. Aceasta e prima parte a episodului dublu despre viața lui Billy Idol.

  • Jun 2, 2025 · 24 min

    Rock Story #52 - Legenda Clubului 27

    Numărul 27 ocupă un loc ciudat în istoria rockului. E vârsta la care mor starurile. Cel puțin, așa se spune. S-au scris cărți pe acest subiect și s-au făcut documentare, pentru că ideea exercită o fascinație stranie asupra publicului. Chiar și cei care nu acordă mare atenție subiectului sunt convinși că foarte mulți artiști au murit la 27 de ani. Judecând după celebritatea clubului 27, ai putea crede că e vorba de zeci și zeci de cazuri. Câte astfel de cazuri există, cât adevăr este în legenda clubului și cum a apărut ea, afli ascultând acest episod. Rock Story este și pe Facebook (https://www.facebook.com/rockstory13) și te poți abona ca să primești episoadele direct pe mail: www.rockstory.ro

  • May 5, 2025 · 33 min

    Rock Story #51 - Heavy metalul sub acuzare: procesul Judas Priest

    Într-o zi de la finalul lui decembrie 1985, doi tineri americani iau o decizie nefericită, cu consecințe tragice asupra lor și efecte nebănuite asupre industriei muzicale și de divertisment. Familiile celor doi încearcă să înțeleagă care a fost motivul tragediei - ce i-a împins spre acea decizie nefericită. Căutând răspunsuri, pornesc un proces împotriva unui vinovat pe care inițial, nu-l bănuia nimeni: heavy metalul. Și mai precis, Judas Priest. Dacă vrei să te întorci mai mult în istoricul podcastului, ai aici alte episoade pe bază de abonament: https://podcasters.spotify.com/pod/show/rock-story/subscribe Pentru restul catalogului cu episoadele Rock Story, intră aici: https://www.patreon.com/RockStory/shop

  • Apr 8, 2025 · 32 min

    Rock Story #50 - Kurt Cobain & Nirvana

    Privind din exterior, 1994 părea să fie un an grozav pentru Kurt Cobain. Din păcate, n-a fost să fie așa. Nirvana făcea sold-out la concerte masive în întreaga lume, iar Kurt Cobain era deja etichetat drept vocea unei generații. Dar în particular, Cobain avea probleme. O afecțiune stomacală chinuitoare, căreia medicii nu au reușit să-i pună un diagnostic, i-a amplificat consumul de heroină. Același efect l-a avut lupta sa cu depresia și supraexpunerea mediatică. Era o spirală din care nu putea să iasă. Pe măsură ce sănătatea fizică și mentală a lui Cobain începea să se deterioreze, Nirvana devenea din ce în ce mai mare. În momentul în care trupa a înregistrat sesiunile pentru MTV Unplugged, la sfârșitul anului 1993, Cobain mai avea doar câteva luni de trăit. Aceasta este povestea lui Kurt Cobain, a ascensiunii Nirvana și a începuturilor grunge-ului. Dacă vrei să te întorci mai mult în istoricul podcastului, ai aici alte episoade pe bază de abonament: https://podcasters.spotify.com/pod/show/rock-story/subscribe Pentru restul catalogului cu episoadele Rock Story, intră aici: https://www.patreon.com/RockStory/shop

  • S7 · E49
    Mar 3, 2025 · 49 min

    Rock Story #49 - Jim Morrison & The Doors (episod extins)

    Puține vedete rock au avut forța, prezența scenică sau carisma lui Jim Morrison. Steaua sa a strălucit puternic, dar s-a stins rapid. În decurs de doar patru ani și jumătate, de la debutul din 1967 și până la cântecul de lebădă din 1971, trupa sa, The Doors, a lansat șase albume de studio. Fanii și criticii muzicali au acoperit The Doors cu admirație ca rafalele de ploaie din Riders On The Storm. Iar acea admirație n-a scăzut în intensitate nici în ziua de azi. Și Jim Morrison și-a păstrat aura, cu toată transformarea sade la finalul vieții. Dar care au fost oare motivele pentru care publicul i-a iertat lui Morrison toate păcatele, ba chiar mai mult, l-a urcat pe un piedestal? Ce l-a transformat dintr-un lider al unei trupe rock a anilor '60 într-un profet, un clarvăzător, un înțelept alepocii rock'n'roll? Aceasta este povestea lui Jim Morrison. Muzica, mitul, nebunia. Dacă vrei să te întorci mai mult în istoricul podcastului, ai aici alte episoade pe bază de abonament: https://podcasters.spotify.com/pod/show/rock-story/subscribe Pentru restul catalogului cu episoadele Rock Story, intră aici: https://www.patreon.com/RockStory/shop

  • S7 · E48
    Feb 10, 2025 · 36 min

    Rock Story #48 - Jerry Lee Lewis

    Jerry Lee Lewis a fost unul din primele megastaruri din rock n roll. Pe scenă, cânta într-o stare aproape de frenezie. În el ardea o energie sălbatică și brută, care îl făcea să lovească în clapele pianului ca un posedat. Viața sa a fost un cocktail toxic de scandaluri, dependență și violență. Două dintre cele șapte soții ale sale au murit în circumstanțe suspecte; alta era un copil de 13 ani. Acesta a fost omul care - conform legendei – s-a dus într-o noapte cu mașina la Graceland, beat și cu un pistol pe bord. "Ieși afară", i-a strigat lui Elvis Presley, "să vedem cine este Regele". Aceasta este povestea unuia din pionierii rock n rollului.

  • S6 · E47
    Dec 9, 2024 · 37 min

    Rock Story #47 - Bon Scott și AC/DC (episod extins)

    Bon Scott a fost și va rămâne un showman de excepție, un vocalist și un compozitor de forță. La fel ca rezervoarele booster ale unei rachete spațiale, a ars intens și a dus AC/DC până acolo unde începea stratosfera rockului. Însă în ultimii săi ani, Bon nu era fericit. Nu voia să continue genul acela de viață, cu turnee lungi și spectacole obositoare. Ar fi vrut să se retragă undeva la țară și să uite de stres și presiune. În acest episod ne uităm înapoi către copilăria lui Bon, anii formatori ai trupei și intrăm în culisele ultimului turneu AC/DC cu Bon Scott ca să aflăm motivele care l-au împins pe acesta într-o spirală distructivă.

  • S6 · E46
    Nov 19, 2024 · 36 min

    Rock Story #46 - Axl Rose: Celebritate, instabilitate și Guns 'n Roses (partea II)

    Axl înregistrează o partidă de sex live și amplifică renumele GnR de trupă autentică. Însă în acest timp, problemele cu drogurile, instabilitatea lui Axl și presiunile casei de discuri de a scoate un nou album accentuează disfuncționalitatea trupei. Axl vrea să părăsească trupa și face niște acuzații grave de pe scenă. Problemele personale ale lui Axl se amplifică pe scena de la Rivenport și sunt gata să ducă la o baie de sânge.

  • S6 · E45
    Oct 28, 2024 · 37 min

    Rock Story #45 - Axl Rose: Celebritate, instabilitate și Guns 'n Roses (partea I)

    Aceasta este prima parte a unui episod dublu despre Axl Rose, un tip pe care rockul l-a salvat de la o viață de criminalitate. Află povestea sa și transformarea dintr-un infractor adolescent în liderul celei mai autentice trupe din rockul anilor 80-90. O trupă care trăia cu aceeași intensitate la care cânta. Din episodul ăsta o să afli despre cafteala lui Axl cu Bowie, despre copilăria sa din Lafayette și despre venirea în LA. Despre contractul care i-a scos pe toți din sărăcie și despre tragedia de la Monsters of Rock, în 1988.

Showing 1–20 of 20 episodes